un banc simpatic

primit pe filiere misterioase, ma face sa ma gandesc sa ma intorc la ce stiu:

Doi indieni mergeau prin padure cand la un moment dat se vede in zare
fumul ce se ridica de la un foc.
Primul spune:
- Ce spune mesajul ?
- Nimic important, sunt doar reclame

punct. si de la capat

un bun prieten mi-a urat ca 2008 sa fie mai bun ca 2007 si mai prost ca 2009 si anii urmatori. mi-a ridicat un pic spranceana, suna si a urare de rau, insa apoi mi-am dat seama ca e cea mai buna urare pe care am primit-o vreodata.

cred ca inconstient mi-am propus la inceputul fiecarui an de catava vreme incoace, ca “anu’ asta” sa fie cel mai bun an al meu vreodata. probabil de aia am incercat mereu sa fac pasi foarte mari. in cariera, in viata, sa sar etape, sa ard. atata doar ca fiecare pas inainte a insemnat doi pasi inapoi, pentru ca nu eram pregatit pentru noua realitate cu care ma confruntam. am ars de multe ori etape, insa m-am ars si eu de foarte multe ori.

poate ca e interesant, poate ca e palpitant sa iti propui obiective nebunesti, mai ales ca satisfactiile cand le implinesti sunt enorme. insa faptul ca riscul de esec este foarte mare face ca intr-o proportie majoritara sa inveti din neimpliniri.

asa ca de acum inainte voi face pasi mai mici. pasi logici, firesti, pasi pe care multi i-ar face in situatia mea. imi doresc ca 2008 sa fie mai bun decat 2007, ceea ce nu tocmai greu, insa imi doresc ca 2009 sa fie mai bun ca 2008 si asa mai departe. gata cu urcarile si coborarile. un urcus incet dar sigur pana la “culmile” posibilitatilor mele e mult mai usor decat scurtatura prin prapastii pe care m-am aventurat pana acum.

imi ajunge un an de visat ca pot sa rastorn muntii de unul singur. daca am invatat ceva din experientele de anul trecut, am invatat ca in orice ai face trebuie sa iti alegi parteneri pe masura. nu le poti face singur pe toate.

si pentru ca pana acum nu am reusit sa gasesc parteneri pe masura pentru mica mea companie, am hotarat sa trimit micul dejun la culcare o vreme. cat, nu stiu, insa in loc sa ma chinui cu aspectele antreprenoriale ale unei afaceri, prefer sa mai invat ceva in plan profesional. cred ca sunt inca departe de potentialul profesional, ca mai am un milion de lucruri de invatat, iar asta nu pot sa fac decat daca intru iar in campul muncii ca angajat.

sunt in fata unui nou inceput. iar la inceputuri teroretic ma pricep, doar e si sloganul micului dejun.

sa vedem.

deocamdata voi incepe sa scriu din nou in blog, poate nu asa des, poate mai retinut, insa in continuare cu ceva altfel. sper